Brandul de accesorii şi produse cosmetice Claire’s a anunţat voluntar că trei dintre produsele lor cosmetice pot conţine fibre de azbest, a anunţat ieri, 12 martie, Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor (FDA) din Statele Unite.

Anunţul a fost făcut după ce Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor a iniţiat teste care au indicat prezenţa fibrelor de azbest în anumite produse cosmetice, se arată în comunicatul postat pe site-ul companiei.

Produsele care conţin fibre de azbest sunt:

  • Fardurile de ochi Claire’s
  • Pudra compactă Claire’s
  • Paleta de contouring Claire’s

Brandul susţine în urma unui comunicat că produsele respetive au fost vândute în perioada octombrie 2016 – martie 2019, atât în magazinele fizice, cât şi online. Toate produsele menţionate anterior au fost scoase de pe piaţă. Consumatorii acestora ar trebui să oprească utilizarea produselor şi să le returneze magazinelor în schimbul înapoierii plăţii în întregime. Mai mult, reprezentanţii maganzinului susţin că nu ştiu dacă pot apărea reacţii adverse, boli sau alte leziuni în urma contaminării cu azbest.

CITEȘTE ȘI...  România nu e pregătită pentru biciclete în trafic

Fibrele de azbest pot fi inhalate cu uşurinţă, iar expunerea pe termen lung poate duce la serioase probleme de sănătate, avertizează Centrul de Prevenire şi Control al Bolilor. Inhalarea fibrelor de azbest poate cauza boli grave şi incurabile, printre care se numără cancerul pulmonar, mezoteliomă pleurală şi azbestozită. După ce au fost descoperite aceste pericole asupra sănătăţii omului a fost interzisă folosirea lui în unele ţări şi în întreaga Uniune Europeană.

Azbestul este un mineral natural foarte rezistent la temperaturi înalte, fiind un izolator excelent, folosit în trecut în industria de construcţii, în producerea izolatoarelor electrice şi termice, în industria navală, în industria cauciucului şi care se regăseşte în mai multe produse cosmetice.

CITEȘTE ȘI...  Ceaiul de păpădie - beneficii

sursa