Încă din anul 1960, de când a fost permisă administrarea pilulelor contraceptive, zeci de milioane de persoane au început să le folosească pentru a preveni sarcinile nedorite şi pentru a-şi regla ciclul menstrual. Există femei care administrează pilulele contraceptive de zeci de ani şi cu toate astea, oamenii de ştiinţă nu ştiu prea multe despre modul în care acestea ne pot afecta creierul. Ştim însă în ce fel contraceptivele orale pot afecta sănătatea fizică, dar se pare că cele mai comune reacţii adverse includ dureri de cap, ameţeli, stări de greaţă, scăderea libidoului şi sensibilitatea sânilor, multe dintre ele fiind temporare şi tind să dispară odată ce continui să iei aceste pastile.

Contraceptivele hormonale pot cauza (rareori) efecte adverse serioase precum cheagurile de sânge, atacurile de cord sau atacurile cardiovasculare, acestea fiind nerecomandate persoanelor care suferă de boli de inimă. Există numeroase metode contraceptive, altele în afară de pastile, iar cele hormonale nu conţin tocmai hormoni ”reali”, ci chimicale care imită hormonii progesteron şi estrogen. Aceşti aşa numiţi hormoni vin la pachet cu similarităţi ale hormonilor reali, dar pot avea efecte diferite. Dar înlocuirea hormonilor esenţiali cu o versiune sintetică poate afecta modul în care funcţionează creierul.

CITEȘTE ȘI...  Zahărul: cum trebuie mâncat ca să nu îngrăşe

Pentru început, estrogenul este implicat în menţinerea ritumului circadian. Cercetătorii arată că atunci când acesta suferă modificări, pot fi afectate somnul, eliminarea hormonilor, obiceiurile alimentare, digestia şi temperatura corpului, riscând să ne expunem la afecţiuni precum depresie şi anxietate. Mai mult, prezenţa pilulelor contraceptive în corp pot schimba numărul bacteriilor din stomac, iar acestea la rândul lor afectează creierul. Cu toate astea, nu se ştie încă dacă schimbările sunt pozitive sau negative, pentru că nu se cunoaşte câte dintre persoanele care administrează contraceptive orale se confruntă cu depresie şi/sau anxietate, dar ştim că peste 9% dintre femeile care folosesc pilule hormonale au suferit schimbări de dispoziţie.

CITEȘTE ȘI...  Automasajul sau cum poți fi propriul tău maseur

Există studii care au urmărit aceste fenomene şi care sugerează că în cazul persoanelor care suferă de aceste afecţiuni de dispoziţie pot apărea legături şi cu istoricul familiei, dar multe dintre date sunt contradictorii. Cu toate astea, multe femei au fost ajutate de contraceptivele orale să scape de afecţiuni care le afectau dispoziţia, precum sindromul premenstrual.

Beneficii ale contraceptivelor orale

  • prevenirea unei sarcini nedorite
  • tratarea acneei
  • tratarea crampelor severe
  • tratarea sângerărilor abundente
  • scăderea riscului apariţiei simptomelor endometriozei
  • prevenirea chisturilor ovariene
  • tratarea simptomelor ovarelor polichistice
  • scăderea riscului apariţiei cancerului ovarian şi endometrial

sursa