Menținerea aspectului tânăr al pielii nu este o preocupare doar a celor trecuți de prima tinerețe, prevenirea îmbătrânirii premature a pielii fiind un subiect de interes la toate vârstele. Neglijarea aspectelor esențiale pentru o piele sănătoasă se poate dovedi foarte păguboasă, în special când ajungem să ne străduim să facem tot ce ne stă în putință pentru a reversa efectele devastatoare pe care le-a avut un anume stil de viață și asupra pielii noastre. Stilul de viață al multora dintre noi poate include o serie de obiceiuri mai puțin benefice sau de-a dreptul dăunătoare care ne pot îmbătrâni prematur.

 

 

Ca să putem evita ceea ce dăunează, să aflăm ce anume e și ce anume nu e recomandat să facem și mai ales de ce.

 

Zahărul e un inamic insidios

Fie că e vorba de bomboane, prăjituri sau doar băuturi îndulcite, zahărul afectează nu doar silueta, ci și tenul. Colagenul și elastina care asigură fermitatea și aspectul tânăr al pielii pot avea de suferit iar apariția ridurilor și mărirea porilor sunt aproape inevitabile dacă zahărul reprezintă o parte semnificativă a dietei. Pentru reducerea consumului de zahăr, pofta de dulce poate fi satisfăcută cu fructe.

Fumatul dăunează și tenului.

Printre efectele dăunătoare ale fumatului asupra sănătății se numără și efectele asupra absorbției de vitamina C. În lipsa acesteia, rezistența organismului scade per ansamblu, iar tenul are de suferit și el, devenind susceptibil la inflamări și infecții.

Antioxidanții sunt importanți.

Tonusul pielii poate fi îmbunătățit iar celulele pot fi ajutate să se regenereze și să lupte împotriva apariției sau accentuării ridurilor. Legumele și fructele sunt prețioase surse de vitamine, minerale, dar și de antioxidanți. Încetinirea procesului de îmbătrânire și protecția împotriva multor boli precum afecțiunile cardiace, diabetul și chiar cancerul sunt asociate cu consumul anumitor alimente. Când alimentația e săracă în antioxidanți, suntem mai puțin protejați împotriva radicalilor liberi, a moleculelor diferitelor substanțe oxidate care interacționează cu celulele din țesuturile noastre, consecința directă fiind îmbătrânirea prematură.  Alimentele bogate în antioxidanți, precum morcovi, anghinare, fructe de pădure, fasole verde, ceai verde trebuie introduse în dieta obișnuită. Dacă sistemul digestiv tolerează o dietă bogată n fructe și legume, acestea pot reprezenta o parte importantă din mesele noastre.

Apă din belșug.

Cei doi litri de apă sau chiar mai mult în sezonul cald consumați zilnic ne ajută să păstrăm intactă și în bună stare de funcționare bariera corpului împotriva agresiunilor mediului de orice fel. În calcule intră inclusiv ceaiurile sau limonada, însă nu și sucurile din comerț, cafeaua sau alcoolul, după cum nici supele sau ciorbele nu le putem pune la socoteală.

CITEȘTE ȘI...  Ten strălucitor cu o strategie simplă în cinci pași

Odihna suficientă e cheie.

Cele 7 – 8 ore de somn nu trebuie să fie obiect de negociere nici cu treburile casnice nici cu sarcinile de serviciu. Fără odihnă adecvată nu doar tenul va avea de suferit. Cearcănele și pungile de sub ochi dispar dacă ne odihnim și nu au alte cause legate de funcționarea unor organe interne. Lipsa de somn poate afecta în mod negativ memoria și metabolismul, favorizând instalarea anxietății, depresiei și chiar a rezistenței la insulină. Somnul insuficient poate afecta sănătatea pielii reducându-i elasticitatea și lăsând-o pradă ridurilor și pigmentărilor deoarece ca și celelalte organe ale corpului, și celulele pielii se repară în timpul somnului.

Stresul accelerează îmbătrânirea.

Cumpărături, treburi casnice, obligații financiare sau sociale, termene limită și toate celelalte griji cotidiene ne mențin într-o stare permanentă de stres. Stresul cronic duce la tulburări de somn și chiar poate provoca afecțiuni cardiace. Datorită hormonilor specifici eliberați în fluxul sangvin, țesuturile îmbătrânesc prematur, aspectul fizic putând fi afectat drastic întrucât la nivelul pielii acești hormoni produc efecte vizibile.

Mișcarea zilnică ne păstrează în formă.

Oricât de puțină, însă cu regularitate. Fără a ne mișca, mușchii își pierd tonusul și chiar și sistemul imunitar poate slăbi. Nu suntem ființe sedentare prin natura noastră, iar dacă domesticirea omului presupune legarea de un birou pentru o treime din viață, nu e de mirare că suferim și se vede. Nu e firesc să petrecem ore în șir stând așezați. Pauze făcute cu regularitate și mișcare între perioadele sedentare pot ajuta corpul în menținerea unei forme fizice bune fără a recurge în mod necesar la programe de fitness ori antrenamente specifice într-o sală de forță. Dacă putem schimba plimbarea printre canale TV-ului cu o plimbare prin parc, în natură, cu bicicleta sau pe jos, tinerețea fără bătrânețe nu mai pare doar un basm.

Expunerea la condiții extreme trebuie să fie excepție, nu regulă.

Nu ne coacem la soare. Nu ne uscăm la vânt. Nu ne congelăm la frig. Ne e mai bine vii și nevătămați de elemente. Am supraviețuit ferindu-ne de ce ne face rău. Să continuăm a o face folosindu-ne mintea.

Dietele în lanț slăbesc corpul, însă într-un fel nedorit.

Dacă obiceiul de a ține dietă după dietă urmărind greutatea ideală a devenit o a doua natură, trebuie să înceteze. Mai devreme sau mai târziu, dezechilibrarea sistematică a metabolismului ce se petrece în timpul urmării multor diete va repercuta în mod negativ asupra stării generale de sănătate. În multe cazuri dietele nu au în vedere menținerea proporțiilor între diferitele componente ale unei alimentații echilibrate de care are nevoie un corp sănătos. Carențele de acizi grași esențiali poate duce în cele mai fericite cazuri doar la o piele deshidratată. Lipsa vitaminelor și antioxidanților pentru perioade prelungite de timp pot avea efecte dezastruoase asupra întregului corp, nu doar a pielii. Dietele stricte ce restricționează consumul anumitor grupuri de alimente sunt rupte de realitatea în care alimentele nu doar ne hrănesc, ci ne și susțin și pot fi evitate din principiu, fără teama de a pierde cine știe ce oportunitate de a atinge o formă fizică de invidiat. Factorul vârstă e foarte important în calcularea probabilității atingerii obiectivului, întrucât un corp mai tânăr va tolera mai bine o dietă drastică și are tendința naturală de a reface mai rapid echilibrul firesc necesar unei bune funcționări.

CITEȘTE ȘI...  Cum să scapi de petele pigmentare de pe mâini

Spălatul excesiv poate fi chiar dăunător.

Îmbătrânirea prematură a tenului poate fi promovată inclusiv de folosirea unor săpunuri prea agresive. În mod aparent paradoxal, spălarea cu apă și săpun poate duce la o piele mai puțin hidratată. Pielea uscată se ridează ușor și poate chiar crăpa. Când este posibilă înlocuirea spălării cu apă și săpun cu folosirea unei loțiuni micelare, tenul va fi curățat în profunzime fără a produce și deshidratarea lui. Spălarea mâinilor doar când este necesar și îngrijirea acestora folosind o cremă de calitate va păstra pielea mâinilor fină și elastică.

Curățarea tenului înainte de culcare e obligatorie precum spălatul pe dinți.

Fără excepție, zilnic tenul trebuie curățat chiar dacă nu am folosit produse cosmetice. Fie că e vorba de îndepărtarea lor sau doar de spălarea cu apă și săpun, pielea trebuie curățată de impuritățile acumulate peste zi. Aplicarea unei creme adecvate mai apoi este facultativă.